X

Cât de sănătos este să renunți la produsele lactate: Ce se întâmplă în corpul tău când faci asta

Te gândeşti că ar fi momentul să elimini din alimentaţie produsele lactate precum laptele, brânza sau untul? Nu eşti singura persoană indecisă în această privinţă, motiv pentru care cu siguranţă apar numeroase întrebări.

Actriţa Jessica Biel, de exemplu, susţine că de când nu mai consumă produse lactate şi gluten se simte mult mai bine. La rândul ei, actriţa Margot Robbie povesteşte că a fost nevoită se renunţe la aceste produse când filma o nouă producţie pentru că se confrunta cu acnee. La începutul anului, Khloe Kardashian a povestit pentru Health că după două săptămâni în care nu a mai consumat produse lactate a reuşit să scadă în greutate.

Acum, probabil te întrebi dacă eliminarea acestor alimente din dietă chiar ajută la scăderea în greutate, îmbunătăţirea aspectului pielii şi o stare de bine însă, adevărul este că situaţiile sunt diferite de la o persoană la alta, pentru că unii indivizi pot fi mai sensibili la produsele lactate faţă de alţii.

Experţii în nutriţie sugerează că nu ar trebui să renunţi la o întreagă grupă de alimente decât dacă ai un motiv bine întemeiat. Aşadar, astăzi vorbim despre ce se întâmplă în corpul nostru atunci când renunţăm la produsele lactate.

Îţi lipsesc nutrienţii necesari

Înainte să alegi să introduci în dietă laptele de migdale de 1% grăsime este foarte important să-ţi aminteşti că produsele lactate pot face parte dintr-o alimentaţie sănătoasă, scrie csid.ro. Până la urmă, există un motiv anume pentru care se recomandă ca un adult să consume zilnic produse lactate, mai ales că laptele, brânza şi iaurtul sunt surse excelente de vitamina D, proteină şi calciu, nutrienţi de care organismul are nevoie.

CITEȘTE ȘI: Există o legătură între cancer și consumul de produse lactate? Ce spun specialiștii

Dacă alegi să renunţi la aceste produse, ideal ar fi să stai de vorbă cu un nutriţionist care să-ţi spună exact cu ce le-ai putea înlocui şi să-ţi creeze un plan care să includă totţi aceşti nutrienţi. De exemplu, legumele cu frunze verzi precum salate kale şi sardinele sau somonul sunt alternative ideale ale produselor lactate.

Vei scădea în greutate

Dorinţa de a scăpa de kilogramele în plus se numără printre principalele motive pentru care ajungi să alegi să renunţi la produsele lactate. Într-adevăr, unele persoane scapă de surplusul de grăsime odată ce nu mai consumă această grupă alimentară însă, este foarte important şi cum obişnuiai să le consumi. Pizza? Sandwichuri?

În urma unui studiu din 2016, cercetătorii au descoperit că femeile care consumau o cantitate mai mare de produse lactate grase, aveau un risc scăzut cu 8% de a deveni supraponderale sau obeze. O posibilă explicaţie ar fi aceea că produsele lactate conţin mai multe calorii care le ajută să menţină senzaţia de saţietate pentru mai mult timp, iar astfel nu mai eşti tentat să consumi zahăr sau carbohidraţi rafinaţi.

Scapi de senzaţia de balonare

Multe persoane aleg să renunţe la produsele lactate pentru că se simt balonate, dar acest lucru se întâmplă în special în cazul celor care se confruntă cu intoleranţa la lactoză. Totodată apar durerile severe de stomac, diareea şi crampele în urma consumului de produse lactate, pentru că nu produc suficientă lactoză. Dacă suferi de o afecţiune care îţi deteriorează tractul digestiv, precum boala celiacă, cel mai probabil vei scăpa de simptomele provocate de boala intestinală inflamatorie.

Se îmbunătăţeşte aspectul tenului

Actriţa Margot Robbie susţine că lupta cu acneea s-a ameliorat odată ce a renunţat la produsele lactate şi, după cum ştim, relaţia dintre dietă şi acnee este un subiect des întâlnit printre dermatologi. Mulţi dintre experţi sunt de părere că hormonii care se regăsesc în produsele lactate ar putea juca un rol important în exacerbarea acneei hormonale şi, totodată, multe persoane au raportat o îmbunătăţire a aspectului pielii odată ce au renunţat la aceste alimente.

CITEȘTE ȘI: Combinaţie cancerigenă – Mezeluri şi lactate. Alte alimente care nu trebuie consumate împreună

Academia Americană de Dermatologie notează că orice aliment care declanşează o agravare asupra pielii şi renunţarea la acesta, îi poate ajuta pe nutriţionişti să-ţi facă un plan alimentar echilibrat.

Se îmbunătăţesc alte afecţiuni ale pielii

Nu există dovezi ştiinţifice în acest sens, prin care să se demonstreze că produsele lactate agravează anumite afecţiuni ale pielii. Însă, unele persoane au raportat îmbunătăţirea animitor simptome după ce au eliminat produsele lactate din dietă.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro